România nu este doar o țară, e o stare de spirit.
Nu încape între granițele trasate pe hartă și nici în definițiile seci din cărțile de geografie. România e un paradox frumos, un amestec între vechi și nou, între legende și realitate, între dor și speranță.
Aici, timpul are altă densitate. Într-un sat uitat de lume, un bătrân încă mai coase opinci și îți povestește cu o liniște cosmică despre cum era pe vremea războiului. În același timp, la câteva sute de kilometri, tinerii din Cluj sau București discută despre AI, startup-uri și viitorul planetei. România trăiește pe mai multe planuri temporale simultan – și exact asta o face vie.
În inima Munților Carpați, pădurile încă șoptesc povești pe care oamenii le-au uitat. În Maramureș, porțile nu sunt doar din lemn, ci din suflet. În Bucovina, mănăstirile pictate nu sunt doar monumente, ci respirații ale divinului. În Oltenia, țuica nu e doar băutură, e ritual. Iar în Dobrogea, vântul din Delta Dunării poartă amintirea a zeci de popoare care au trecut pe acolo, lăsând fiecare câte o silabă în limba locului.
România este despre rădăcini și aripi. Ne tragem seva din daci, romani, valahi, ardeleni și moldoveni, dar privim înspre stele, în speranța că vom învăța să zburăm și mai sus. Am fost juguiți, furați, învinși, dar niciodată frânți. Ne-am ridicat mereu, cu o încăpățânare moștenită din ADN-ul munților care ne străjuiesc.
Și da, România are multe probleme. Drumuri care par uitate de lume, politicieni care se încurcă în propriile promisiuni, tineri care pleacă să-și caute viitorul în altă limbă. Dar în ciuda tuturor acestor răni, România respiră. Cu greu, uneori, dar respiră. Pentru că în ciuda haosului de suprafață, aici încă mai există oameni care pun suflet în ceea ce fac, care plantează, repară, creează, cântă, vindecă, luptă și iubesc.
România nu este perfectă. Dar tocmai în imperfecțiunea ei găsești frumusețea.
E ca o casă veche – scârțâie, dar are poveste.
Ca o mamă obosită – nu mai poate, dar tot gătește ceva cald.
Ca o doină – plânge, dar te liniștește.
Și poate că tocmai de aceea, România nu trebuie doar trăită, ci și înțeleasă. Cu toate nuanțele ei. Cu bune, cu rele, cu speranță și cu ruine. Cu ce-a fost și ce-ar putea fi.
Pentru că România nu e doar unde te-ai născut.
România e cum alegi să o porți în tine
Comentarii
Trimiteți un comentariu