Era o dimineață liniștită, dar pentru Maria, plictiseala o măcina mai mult ca niciodată. Casa îi părea mult prea strâmtă, chiar și după câteva luni de izolare. Găsise un colț de confort în rutina zilnică, dar dorul de aerul proaspăt, de peisajele din afacerea casei, o făcea să simtă nevoia de a ieși, de a respira, de a simți din nou viața din afacere.
Într-o zi, în timp ce stătea pe canapea și răsfoia un roman vechi, îl auzi pe soțul ei, Radu, venind dinspre baie.
„Hai să ieșim un pic. Te rog… Vreau să mă plimbi”, spuse ea, cu ochii la carte, dar cu un zâmbet în colțul gurii. Îl știa destul de bine. Nu era genul care să se entuziasmeze prea tare de aceste ieșiri, dar, totodată, își dorea să o facă pe ea fericită.
Radu își ridică privirea și îi răspunse simplu: „De acord. Hai să te îmbraci și plecăm.”
Maria nu stă pe gânduri. Nu întreabă unde merg, nu întreabă ce va face acolo. Doar se ridică, cu o energie pe care o simțea mai rar. Se îmbracă repede, se uită în oglindă, iar apoi aproape se aruncă spre ușă. În fața ușii, îi zâmbește lui Radu, care o aștepta deja.
„Hai, nu mai sta! Mă aștept de mult!”
„Bine… dar nici măcar nu m-ai întrebat unde mergem!”
„Nu contează! Eu vreau doar să ies din casă. Vreau să simt aerul, să simt că trăiesc”, spuse Maria, cu un zâmbet larg pe față.
Radu o privi și, pentru o clipă, înțelegând, râse. „Atunci, să ieșim la o plimbare… Fără întrebări, doar pentru că tu vrei.”
Și așa, cu o adiere de vânt în fața lor, părăsiră casa. Și pentru câteva ore, Maria și Radu au uitat de toate. Tot ce conta era să fie împreună, în afacerea unei lumi care părea uneori mult prea mare pentru ei
Comentarii
Trimiteți un comentariu