Într-un colț uitat de lume, acolo unde harta se încrețește în linii neclare între realitate și vis, se spune că Stânca Costești a fost cândva scăldată de apele reci ale unei mări pe care nimeni n-a văzut-o cu ochiul liber — Marea Nordului. Desigur, din punct de vedere geografic, satul se află departe de țărmurile acelei mări zgomotoase care spală coastele Olandei, Germaniei și Norvegiei, dar în poveștile localnicilor, Marea Nordului se varsă direct în fântâna de la capătul uliței Mari.
Satul Stânca Costești, potrivit bătrânului Ion Rusu, „s-a născut” într-o zi de toamnă în anul 1823, când un cioban a pierdut oile, dar a găsit un izvor cu apă sărată. Acolo s-a oprit, a pus două pietre una peste alta și a zis: „Aici rămân”. În lipsa documentelor oficiale, această variantă a fost acceptată de comunitate ca adevăr absolut. De atunci, satul a crescut încet, ca un ceasornic vechi care funcționează doar când îl scuturi ușor. Astăzi, Stânca Costești numără puțin peste o sută de suflete, dar fiecare locuitor poartă în sânge sarea mării imaginare.
De-a lungul vremii, locuitorii au început să organizeze vara un ritual care amintește de plajele reci ale Mării Nordului. Pe malul unui iaz format din trei izvoare unite, oamenii își întind cearșafurile brodate manual, se dau cu ulei de floarea-soarelui și își pun ochelari de soare din plastic găsit în cutii de banane. E un spectacol cu totul aparte: femeile citesc romane de dragoste cu coperta scofâlcită, copiii sapă canale de legătură între bălți imaginându-și că fac porturi comerciale, iar bărbații beau bere la pet și povestesc despre vremea când „Marea Nordului trimitea vânturi până la noi”.
Deși nu există niciun hotel și nici urmă de infrastructură turistică, Stânca Costești are un farmec pe care niciun ghid Lonely Planet nu l-ar putea cuprinde. Aici, marea nu vine cu valuri, ci cu sunetul greierilor din lanul de porumb, cu mirosul de fân ud și cu sentimentul că lumea poate fi simplă, dar profundă.
O evoluție reală a satului a fost apariția internetului prin satelit. Acum, tinerii din Stânga Costești postează pe rețele poze cu „plaja” lor improvizată, în timp ce hashtagul #MareaNorduluiLaCostești a strâns deja câteva sute de aprecieri din partea unor internauți confuzi, dar intrigați.
Astfel, Marea Nordului, deși la mii de kilometri depărtare, s-a infiltrat în identitatea unui sat românesc care nu a văzut niciodată o corabie, dar care își ancorează visele în largul unei imaginații nemărginite. Și poate că, într-un fel, marea adevărată nu e apa, ci dorința de a o visa
Comentarii
Trimiteți un comentariu