Din praf și amintiri – despre o prietenie trădată

 



Ne știm de ani de zile. Ani în care am crescut împreună, am râs, am plâns, am trăit momente pe care alții nici nu le-ar înțelege. Eram nedespărțiți. Ne spuneam "frate" fără ezitare, de parcă sângele care ne curgea prin vene era același. Când lumea părea că se destramă, tu erai acolo. Și eu eram acolo pentru tine. Ne făceam planuri, visam cu ochii deschiși, aveam convingerea că orice s-ar întâmpla, noi vom rămâne o echipă.

Dar uite cum viața, într-un mod ciudat și crud, îți poate arăta că nimic nu e garantat. Ai plecat, pas cu pas, dar tăcut. La început ai început să răspunzi mai rar. Apoi deloc. Am dat vina pe timp, pe probleme, pe viață. Apoi am văzut: eram blocat pe Facebook. Tu, cel care-mi cunoștea sufletul mai bine decât oricine, ai ales să mă scoți complet din viața ta. Fără o explicație. Fără un cuvânt.

Nu știu ce te-a făcut să te schimbi. Poate anturajul, poate dorința de a părea altcineva, de a urca pe o scară pe care nici nu știu dacă o voiai cu adevărat. Dar ce știu este că ai uitat de unde ai plecat. Ai uitat nopțile în care îți țineam spatele, momentele în care te ridicam când cădeai, zilele în care împărțeam ultima felie de pâine și râdeam, de parcă aveam totul.

Te-ai rupt din trecut ca și cum ar fi fost o haină veche de care te rușinezi. Dar eu n-am uitat. N-am uitat omul care erai, nici promisiunile făcute pe bordura din fața blocului, cu o Cola la jumate între noi. N-am uitat nici privirea ta când ți-am spus "frate, orice ar fi, sunt aici."

Și poate că azi nu mai suntem frați. Poate că azi pentru tine nu mai exist. Dar eu încă port în mine amintirile acelei prietenii. Și da, doare. Doare când îți dai seama că pentru unii oameni ai fi făcut tot, dar ei, la final, nu ar fi făcut nici măcar un pas înapoi pentru tine.

Nu-ți port ură. Poate doar o dezamăgire amară, din care învăț că nu toți cei care îți spun "frate" îți sunt și familie. Într-o zi, poate o să-ți amintești. Poate o să te doară și pe tine. Sau poate nu. Dar eu știu cine am fost și cât am oferit. Și știu că, în ciuda trădării, rămân cu sufletul curat

Comentarii