În inima Carpaților, acolo unde altitudinea descurajează, iar stâncile par imposibil de cucerit, se încolăcește un șarpe din asfalt: Transfăgărășanul
Nu e doar o șosea. Este o declarație de război a omului împotriva geografiei. Și o poezie în care fiecare curbă e o silabă care-ți taie respirația.
Construit între 1970 și 1974, în regimul Ceaușescu, acest drum nu a fost proiectat pentru turism. A fost o demonstrație. O infrastructură militară cu ambiția unui mit. 92 de kilometri de serpentine, viaducte și tuneluri, urcând până la 2042 m altitudine, trecând prin cel mai lung tunel rutier din România, sub vârful Paltinul.
Pe margine – prăpăstii
Deasupra – vârfuri de nori
Sub roți – o linie subțire între genialitate inginerească și nebunie calculată
Cei care îl parcurg nu uită. Fiecare kilometru e o luptă. Nu cu mașina, ci cu tine. Cu frica, cu admirația, cu ideea că natura n-a fost învinsă, ci doar provocată.
La capăt te așteaptă Lacul Bâlea. Sau poate doar liniștea. Transfăgărășanul e un drum care, odată parcurs, nu se mai termină în tine
Comentarii
Trimiteți un comentariu