Timp de secole, mariajul a reprezentat singura șansă de supraviețuire și de sprijin financiar pentru o femeie.
Gândul că o femeie ar putea avea un loc de muncă, deține proprietăți sau beneficia de drepturi legale părea imposibil. Întreaga lor viață era controlată de o autoritate masculină: mai întâi tatăl, apoi soțul. Cele necăsătorite rămâneau adesea în casa părintească, erau privite ca o povară sau trimise la rude. Unele ajungeau în mănăstiri, nu din chemare spirituală, ci din lipsa altor opțiuni.
Căsătoria nu era o alegere personală, ci o necesitate impusă de contextul social și economic. Dragostea nu juca niciun rol real — era rezervată poeților și poveștilor, nu vieții de zi cu zi. Fetele erau crescute pentru a deveni soții supuse și mame, nu pentru a avea drepturi, păreri sau o carieră.
Abia odată cu apariția Revoluției Industriale s-au produs primele schimbări. Femeile au început să lucreze, să aibă venituri proprii și să dobândească o formă modestă de independență. Unele puteau, în sfârșit, să refuze o căsnicie impusă.
Totuși, libertatea de a alege un partener din dragoste a fost, inițial, un privilegiu limitat la femeile din clasele mai înstărite. Pentru majoritatea, acest drept a devenit realitate abia în secolul XX
Comentarii
Trimiteți un comentariu