Bebeluș conservat

 

Acest bebeluș de doar șase luni este atât de bine conservat, încât, la momentul descoperirii, a fost confundat cu o păpușă. În urmă cu 500 de ani, copilul a fost îngropat de viu alături de mama sa.

Qilakitsoq este o așezare inuită abandonată, situată în nord-vestul Groenlandei, la 450 km nord de Cercul Polar. Odinioară, aici trăiau membrii culturii Thule – strămoșii inuiților de astăzi. În sat locuiau aproximativ 30 de vânători-culegători, care iernau în bordeie din turbă și petreceau verile în colibe de vânătoare. Zona era bogată în faună: pe lângă foci și balene, se presupune că inuiții vânau și urși polari, reni și potârnichi, pescuind de asemenea pe scară largă.

Totuși, odată cu venirea europenilor la sfârșitul secolului al XVIII-lea, competiția pentru resurse s-a intensificat. Coloniștii nou-sosiți pescuiau foci folosind plase, iar în curând după anul 1811, așezarea a fost părăsită, iar inuiții au plecat.

La începutul secolului XX, Qilakitsoq a început să atragă atenția arheologilor. Cercetătorii au descoperit aici numeroase obiecte casnice și unelte de vânătoare aparținând culturii Thule.

Pe 9 octombrie 1972, doi frați localnici, în timpul unei partide de vânătoare la potârnichi, au descoperit un mormânt care adăpostea opt mumii. Mormântul se afla la 200 de metri de așezare, sub o stâncă, iar trupurile erau acoperite cu o movilă de pietre. În climatul rece și uscat, protejate de prădători și de intemperii, corpurile s-au mumificat în mod natural.

Vânătorii au acoperit din nou mormântul și au anunțat imediat autoritățile. Cu toate acestea, abia în 1978 cercetătorii au ajuns la fața locului și au transportat mumiile la Copenhaga pentru cercetări ulterioare. Din nefericire, până atunci, unele dintre ele fuseseră deja deteriorate de vizitatori neglijenți.

Trupurile erau dispuse în două grupuri, la un metru distanță unul de celălalt. Toți morții erau complet îmbrăcați, acoperiți cu piei de focă și înveliți în pietre plate și iarbă uscată.

Analiza cu radiocarbon a stabilit că înmormântarea datează din jurul anului 1475, cu o marjă de ±50 de ani.

Șase dintre mumiile descoperite erau femei, două dintre ele având aproximativ 50 de ani. Celelalte două aparțineau unor băieți mici – unul de patru ani, celălalt un sugar de șase luni.

Legăturile de rudenie dintre cei îngropați au fost neclare o perioadă îndelungată, însă analizele genetice recente au confirmat că toate persoanele din mormânt erau înrudite. Trei dintre femei erau surori, iar alături de ele au fost înmormântați copiii lor: o adolescentă de 18 ani și doi băieți.

Bebelușul de șase luni este remarcabil de bine conservat, iar descoperitorii săi l-au confundat inițial cu o păpușă. Cercetătorii presupun că, după moartea mamei, copilul a fost îngropat împreună cu ea – fie viu, fie sufocat. În cazul inuiților, această practică era uneori aplicată copiilor orfani de mamă, întrucât supraviețuirea lor era imposibilă fără alăptare.

Al doilea copil prezenta trăsături ale sindromului Down. Nu au fost identificate semne de sufocare, ceea ce sugerează că moartea a survenit, cel mai probabil, ca urmare a complicațiilor cauzate de boală.

Majoritatea femeilor aveau frunțile și bărbia tatuate – desene realizate cu ace din os și funingine. Deși greu de distins cu ochiul liber, aceste tatuaje devin vizibile sub lumină ultravioletă. Doar una dintre femei – tânără și, probabil, necăsătorită – nu avea tatuaje.

În intestinul acesteia au fost descoperite resturi alimentare. După cum era de așteptat, alimentația era predominant de origine animală – carne de mamifere marine și pește. În mod surprinzător, s-au găsit și fragmente arse de scoarță de arbori veșnic verzi, care nu cresc în zonă. Cauza morții tinerei rămâne necunoscută. Celelalte femei par să fi murit din cauze naturale – litiază renală, probleme digestive și o sănătate generală precară.

Una dintre bătrânele femei suferea de o tumoră cerebrală malignă, care i-ar fi afectat auzul și vederea. În plus, avea un traumatism grav la humerus, vindecat incorect.

Femeile vârstnice prezentau o lipsă accentuată a dinților, iar cei rămași erau extrem de tociți – efect al unei diete dure, dar și al utilizării frecvente a dinților pentru prelucrarea pieilor (îndepărtarea blănii se făcea cu dinții). Pierderea dinților îngreuna considerabil viața, dată fiind alimentația bazată în principal pe carne crudă.

Prezența funinginii în plămânii tuturor mumiilor atestă utilizarea lămpilor cu grăsime de focă în locuințe.

Toate mumiile erau infestare cu păduchi într-o asemenea măsură, încât rămășițele paraziților au fost descoperite inclusiv în stomacurile celor decedați – semn că păduchii cădeau în mâncare în timpul meselor.

Veșmintele celor opt persoane s-au păstrat într-o stare excepțională: 78 de piese de îmbrăcăminte, printre care cizme impermeabile din piele de focă, căptușite cu fân. Sub cizme purtau șosete. Toate mumiile aveau cel puțin două straturi de haine: pantaloni dubli și câte două sau chiar trei tunici. Cămășile interioare erau confecționate din pene de pasăre – unele conțineau până la cinci specii diferite – iar cele exterioare, din piele de focă.

În 1982, mumiile au fost repatriate în Groenlanda. În prezent, patru dintre ele sunt expuse la Muzeul Național al Groenlandei din Nuuk